Life=Love=Light or the triple L theory...

     Motto: It is said that when an oak drops its seeds on the ground, the oak lives through those seeds. Even if the oak tree itself dies,  it lives through its seeds into another life cycle, into another oak tree.

     There is no oak and there are no seeds, only the sap. There is only the life source itself. A constant flow of energy... nameless, spotless and natural. It simply exists. There is nothing needed to be said, felt or done so that the life source surround us. It is already in us and we are already in it.

      If there is no oak and no seeds, so it is with us and the life source. We are just the seeds or the oak of the life source itself. Sap is all that exists, we are just a form in which sap comes.

      Where life resides, love is also present. Love has no name and no home. It's a flow and only when the forms of life and love block this flow, they are shifting their course, but not their nature.

      Where love exists, light exists. Darkness is the roadblock of love, nothing more. It's a place where love cannot go through yet, but it will for the love source reaches throughout all forms in which life comes in and out. Those who swim in the love stream bath in the eternal sunshine and those who went there at least once, will be there forever. Once in the stream, always in the stream. You let yourself understand you are not a part of the flow, but the flow itself and that you don't love someone in particular. You just love.

        To end I would say that you are not a living person, but life itself.

         You are not a loving person, but love itself.

        ... And you are not an enlightened person, but light itself.

      Then you will understand you are not the water, but the stream itself. 

      There are no forms, only the flow.

Just walk...

    Este uimitor cat de mult iti poate rapi frica de schimbare. Iti spune unde e zona ta de confort si acolo te simti sigur, nu neaparat bine. Si cum toti se tem de a se simti nesiguri pe ceea ce este si va fi, raman in zona de confort... caci s-ar fi numit altfel daca nu era asa confortabila (doh!).

    Dar sa nu te schimbi inseamna sa nu te misti. E un permanent semn de DON'T WALK! Ori asta iti rapeste  - cu fiecare moment in care nu te misti - dreptul de a alege cine esti si cine iti doresti sa devii. 

    In viata nu trebuie sa iti fie teama ca te-ai urcat in tramvaiul gresit si nu trebuie sa ramai in el pentru simplul motiv ca lumea ar chicoti pe seama ta si a aiurelii tale de moment. Ceea ce ar fi mai tragic ar fi sa ramai mereu in momentul acela si sa nu ii permiti vietii si tie libertatea naturala care o/ te compune si te defineste, pana la urma.

    Daca ai vreodata impresia ca mergi in directia gresita, opreste-te imediat ce este posibil. Nu te grabi, dar fa cativa pasi in timp ce te gandesti incotro. Numai nu te opri din mers. Opreste doar mersul fortat in directia gresita. Nu-ti fie teama ca uneori trebuie sa astepti pana la capat de linie pentru a cobori dintr-un tramvai care mergea in directia gresita. Sa-ti fie teama ca nu cumva sa-ti petreci intreaga zi - infricosat de schimbare si de parerea celor din jur - in tramvaiul gresit, stiind ca undeva exista si cel care ti se potriveste, ajungand la sfarsitul zilei in nenorocita de autobaza unde se retrag toate tramvaiele.

     In  momentul in care incepi sa schimbi, incepi sa gresesti, iar in momentul in care incepi sa gresesti, incepi sa intelegi si sa vezi ceea ce conteaza in viata...ta, pana la urma. Nimeni nu s-a nascut pentru nimeni altcineva pe acest pamant in afara de sine insusi/ insasi. Nimeni nu e aici sa ne salveze in afara de noi insine. Daca cineva poate sa ne faca viata mai frumoasa, aceia/ acelea suntem doar noi. In momentul in care incepi sa te schimbi, ii schimbi si pe ceilalti din jur, iar in momentul in care ii schimbi pe ceilalti si ei te schimba pe tine, iar schimbarea te face Dumnezeu, te face divin... deoarece incepi din nou sa creezi... si fiecare traieste alaturi de alti creatori, in libertate... 

     Si atunci vom fi ca o mare familie de mustangi: neimblanziti, liberi sa alergam singuri sau impreuna cu alti mustangi, dar intotdeauna in miscare, in elementul iubirii si al vietii, in libertatea acestora de a se etala in plenitudinea lor... at their highest peak.

       Cand esti nerabdator sa te schimbi si cand esti liber sa te schimbi, iubirea iti umple viata, iar fericirea ta se revarsa asupra tuturor celor care iti accepta schimbarea... si te vei schimba alaturi de acesti oameni...

        

         ... And when you change, God's light shines upon you...forever.

"Viata trebuie traita asa si nu altfel !!! " sau cele 12 porunci ale succesului...

    Motto:    "They're talking from here!" - Freddie Mercury

    Toata lumea stie cum trebuie traita viata. Se scriu carti, se fac experimente, se dau sfaturi, se spune "asa da!" si "asa nu!" si... totul ar trebui sa mearga struna... but we know it ain't.

  

    1.Trebuie sa devii un om cu educatie (cat mai multa, daca se poate)...orice ar insemna aceasta educatie. Anyway, beats me. 

     2.Trebuie sa devii un om de succes, cu o slujba foarte bine platita... culmea, din ce in ce mai bine platita (oamenii au demonstrat ca nu exista o limita pentru asta).

     3.Trebuie sa ai un self-esteem foarte ridicat, cat mai ridicat, din ce in ce mai ridicat (vezi punctul precendent).

     4.Trebuie sa iti proiectezi self-esteem-u' further more, adica pe copii, masina, casa, cat de mare e casa, masina, cat de succesful sunt copiii et caetera et caetera et caetera... Aoleo, era sa uit. Si pe sot/ sotie. Sa nu-i uitam, saracii. Trebuie sa-i sacrificam si pe ei... pentru ca... asa trebuie traita viata !

     5.Trebuie sa renunti la toate placerile vietii si sa iti vinzi si asa putinul timp liber cu tine si cu cei dragi pentru fortune and fame...

     6.Trebuie sa devii o persoana publica cat mai repede si sa iti surclasezi toti amicii de generatie, altfel esti un esec, failure, ratat(ratata pentru doamne).

     7.Daca trebuie sa zambesti la comanda pentru ca asa se traieste viata in unele momente, o vei face. Vezi punctele de mai sus cu self-esteem-u', succesful si celelalte prerequisites.

     8.Trebuie sa iti poti renega sau invinovati orice membru al familiei in cazul in care ti-ar putea compromite statutul sau statusul social...mereu le incurc... Stiti voi mai bine. Nu, nu statutul/ statusul social... Self-esteem-u', dom'ne !

      9.Sa gresesti e inacceptabil ! Trebuie sa ai mereu dreptate si nimeni sa nu te poata contrazice... si daca o face si reuseste sa iti demonstreze ca esti in eroare, pose as the relativity's pilgrim. It always works! Pana la urma e doar o chestiune de perspectiva... Right?

      10. Trebuie sa nu ierti ceea ce te poate cobori in ierarhia sociala... oricine ar fi cel/ cea pe care trebuie sa-l/ sa o ierti!

    11. Sufletul nu e important, important e sa fii like the folks on the hill. Deci, fii gata sa il sacrifici... la nevoie.

       12. You gotta do something with your life! - a.k.a. porunca suprema.

     "Viata trebuie traita asa si nu altfel !!! "


   Really? What if I'd say you should stick those commandments back into your shithole?

Rautatea ca un safety net

    Rareori mi-a fost dat sa vad oameni rai pana in maduva oaselor. Ei sunt - pentru mine - niste vietati pe care cu greu le-as putea intelege si de care ma simt scarbit in mod reflex. Unii sunt paranoici, altii compulsivi-obsesivi...Da' chiar nu conteaza asta.

    Ce conteaza foarte mult este raul fabricat, cel antropic, artificial, nu cel existent in stare pura ca urmare a unor dereglari sau traume din viata anumitor indivizi. Rautatea fabricata pe banda rulanta nu este decat un safety net pentru toti cei care simt ca a fi bun sau a-ti recunoaste anumite lacune, lucruri nelalocul lor din propria viata sau care tin de stilul de viata cotidian, reprezinta o slabiciune, reprezinta un element reprobabil al vietii, al sinelui, al caracterului, al status-ului fiecaruia et caetera.

     Asa ca cel mai simplu e sa ascunzi slabiciunea sub mantia si masca rautatii antropizate, sa arati cu degetul spre altii, care sunt la fel ca tine in anumite privinte, pe care ii vei condamna si da drept exemplu negativ, doar-doar vei uita de propriul pai din ochi, de propria barna.

     Rautatea de acest fel este - dupa opinia mea - doar un penibil, dar abil mecanism auto-defensiv prin care cei slabi vor sa para mai puternici, cei vinovati, inocenti, cei pierduti, gasiti ...si asa mai departe.

      

     De obicei imi inchei postarea cu o vorba (de duh ?!). Nu insa si acum. Nu vreau sa fiu rautacios. Vreau sa fiu slab, vreau sa recunosc ca am lacune, ca sunt lucruri nelalocul lor in viata si in stilul meu de viata...

P.S. : Sa recunosti ca esti slab este primul pas spre a fi puternic.

Opinia publica

Opinia publica e cel mai mare cacat de la pacat incoace. Este o alta forma a furtului. Este ceea ce face si desface o comunitate. Din pacate, in ultima vreme, mai mult desface.

Este motivul pentru care ne uitam uimiti, naivi si fermecati in gura multor indivizi de doi bani si credem ca is big deal, the real thing si powerful shit.

Este motivul care ne face sa ne dam pe ideile de doi bani ale celor multi, dar prosti. Ale celor care sunt la fel, copii ale altor copii, care nu vor avea niciodata ceva unic.

Este ceea ce ne face sa incepem sa fumam, sa mergem in Amsterdam la placinta, sa ne atasam pentru a nu ne simti discarded.

Este cea mai josnica forma de furt pentru ca te fura pe tine insuti/ insati.

Opinia publica trimite genii in exil si suflete in purgatoriu.

Este criminalul de care nu scapi, dar pe care merita sa-l scuipi.

Opinia publica este rasul patologic si contagios al catorva brainless care infecteaza pe cei ce tin sa fie "in randul lumii".

Sunt poate vulgar, dar tuturor celor care predica acest tip de furt nu le pot spune decat atat:

Sa va fut, nenorocitilor!

Sens

Singura mostenire pe care v-o pot lasa este iubirea mea.

Cand voi pleca nimic nu va ramane mai pregnant, mai puternic, mai folositor.

Edificiile se vor surpa, tarile vor fi supuse, raurile indiguite, marea obstructionata, 

oceanul ravasit de tsunami, dar dragostea mea va ramane in voi pana cand va veni timpul 

sa o transmiteti mai departe la fel cum si eu am pus-o in voi la loc sigur.

Voi trai in voi, pururi in copiii vostri, in lumea de maine, in steaua Vega, 

in praful ce va ramane din noi...si iarasi voi trece ca suflet plin de iubire, 

sublimat in ceea ce merita sa fie predicat: cuvantul iubirii.

Like a rain

You can say that life is like a fight and yourself like a rain. 
You won't be so mistaken for to live is to fight as a rain : 
fall with every raindrop, rise again into atmosphere, 
then fall again and so on... The idea is to do this so on cycle.

Something about simple things...

Soon, i will come back to myself.

I am already doing this.

And i do not hurry, nor worry.

I see myself coming home.

I see myself walking a known road.

I see myself coming back to that road that i left behind years ago.

I see my home, myself.

Myself is my home.

When i will come back to myself, i will be home again.

And when i'll be home again, the light and warmth in my home will be eternall and innocent.

For when i will be home, all will be in my home.

For then is when i will have all the world and the whole world will have me.

And i know this because i am aware of this.

Glimpses(1)

I've seen people that are going mad and they've gone mad for nothing.

And now they want others to go mad like them because of them.

This world' sadness and illness almost ruined my day and almost made me sad again,

but i just look those folks so fuckin' amazed that they left me alone with myself and my happiness

And for the first time I managed to understand how uncomfortable a human can be in the presence of another (sad) human.

I managed to understand how terrible is this energy flux towards our fellows.

We radiate a burst of negative energy that streches and covers all that touches,

while if we were radiating joy, that joy will cover all around us.

And further more I understand now that there is no good or bad energy.

That only our mind is making it good or bad and that by making such a polarity process,

we ruin the very heart of the energy itself, that is neutral to all of existance.

Who are we to shift this great thing in the world in a matter that could change the course of ones' existance?

That is the question!

The society is a little fucked up town in which you get abused for your innocence and your ideals...

Raped and tossed and chained and bruised and where your trust is burned to the ground.

Dogs worth the shot not to be shot. After all, some of us are worse than dogs to each other.

You come to ask yourself either we are the dogs or the dogs are the humans...

That is the question!

Despre puterea cuvantului si tacere

Motto: Un zambet de copil poate descreti si cea mai incruntata frunte, 

cuvantul unui adult o poate increti la loc.

     Ca tot vorbeam mai devreme despre pareri, m-am gandit ca ar fi cazul sa pun aici ceva despre care sa rad copios mai tarziu , dar pe care simt ca trebuie sa-l scriu neaparat.

    Toate aceste aschii ce ne zgarie muschii gandirii (puneti voi ghilimele, altfel ar trebui sa stau din ghilimele in ghilimele) trebuie sa razbata cumva si sub o anumita forma catre lumea de afara, asa ca ne-am gasit - tot noi - sa le exprimam in cuvinte.

    Numai ca - odata inventate - cuvintele au capatat forme, nuante, intelesuri si tonuri. Adica au primit ceva din firea celor ce cuvanta (in speta, noi, oamenii). As putea-o numi tragedia comunicarii verbale, dar cred ca as fi undeva prea departe de realitate. Ceea ce e cu adevarat tragic e ceva de genul blog-ului asta sau a demonului, cum ii mai zic eu, in speta facebook.

    Dupa atata confuzie la nivel verbal face-to-face, comunicarea virtuala nu a facut decat sa amplifice tragedia, fenomenul, nuanta, intelesul, tonul et caetera (cum doriti sa-i spuneti).

      Problema - asa cum o vad eu acum - este ca fiecare om are un anumit nivel de sensibilitate si o anumita receptivitate si/ sau putere de discernamant intre ce trebuie luat in seama si ce nu, daca vorbim de cuvinte aruncate de unii la intamplare care pot schimba vietile altora, mai debusolati de fel. Intre a descreti o frunte si a o increti la loc este trasata o linie foarte subtire si oamenii au prostul obicei de a se aduce reciproc cand de-o parte, cand de cealalta a acestei linii.

       Am ajuns cu totii in stadiul in care am reusit sa dam o conotatie chiar si tacerii, care - saraca - e neutra din nastere, ca multe alte lucruri in aceasta lume(mare?!). Am reusit sa spunem ca "tacerea e de aur" si gunoaie de genul acesta, sustinand, direct sau indirect, voluntar sau involuntar, constient sau inconstient, ca si tacerea e un raspuns... si asta in conditiile in care in tacere nu se "vehiculeaza" niciun cuvant.

      Bineinteles ca aici vor sari ca arsi sustinatorii comunicarii la nivel non-verbal si vor spune ca -de fapt - ceva a fost exprimat, dar nu prin cuvinte. Aristotel a fost baiat destept si nu vreau sa par asa... arogant, dar prea ridicam in slavi ceea ce se crede a fi si ce nu e de fapt, adica nespusul. Dupa mine, daca nu spui, nu actionezi la nivel verbal. Tacerea lasa de inteles ceea ce vrea celalalt sa inteleaga despre cel care tace, dar nu ceea ce intelege si crede cel care tace.

      Intotdeauna ceilalti ne-au cunoscut mai bine viata decat noi insine. Au stiut cand, cum si de cate ori am facut sex, baut, vomitat, drogat, furat et caetera. Ca doar ei au trait-o. Nu?

      Tacerea este inactivitatea la nivel verbal, dar vor veni teoreticienii principiului pasiv-agresiv de data asta si ... da, vor sari si ei in sus de fund. Pentru ca daca taci, automat spui ceva fara sa deschizi gurita. Sau cel putin asa crede majoritatea. Ihi. Da,da. Vorba cuiva de printr-un alt blog.

    Si tot majoritatea asta (se) foloseste inconstient (de) aceasta putere a cuvantului. Iti poate schimba viata fara nici cea mai mica durere in fund, aruncandu-ti o vorba grea si asteptand sa te doara si pe tine... tot in... intelegeti voi.

      Comunicarea, la toate nivelele - asa cum o stiu eu, cel putin - este cat se poate de nuantata, cat se poate de interpretabila, cat se poate de labila, adevarata tragedie...

      Sa judeci oamenii dupa faptele lor, spunea baiatul destept. 

      Oare as putea sa judec pe cineva care tace? Dar voi?

...cand vei invata sa taci

Ne place mult sa ne dam cu parerea. De fapt, toti suntem - intr-o mai mare sau mai mica masura - admiratorii opiniilor. Uneori le ridicam in slavi, alteori abia daca le soptim. Niciodata nu radem de ele atat timp cat ne stau ca aschii in minte si nu ne dau pace. Cu toate acestea, opiniile sunt foarte amuzante... Da, chiar si aceasta opinie amuzanta despre natura opiniilor (amuzante).


Astazi suntem foarte siguri de anumite mici iluminari si totul pare asa clar si toata ceata risipita undeva... departe. Si smalltalk-ul asta pare asa plin de intelepciune si atoatestiutor, filosofia de doi bani care ne face sa zambim tamp de parca am faurit piatra filosofala intr-un athanor numai de noi cunoscut.


... Si vorbim si iarasi vorbim si gura pare ca sta sa rivalizeze cu Gangele, iar gandurile cu Amazonul.
Sincer, in tot debitul asta nu vad decat o mare baltoaca, asa... plina de tantari care inteapa, dar cam atat. Nici macar nu sunt in stare sa te imbolnaveasca de malarie. Lucrul care ma frapeaza este ca - fiind o baltoaca - nu vine cu nimic nou, apa aia nu se improspateaza si sta clocita acolo, ademenind tantari de-o tagma cu cei deja existenti la fata locului.


Intotdeauna am avut sentimentul asta - mai bine spus, de cand am inceput sa constientizez acest sentiment - ca ma voi amuza copios, candva, tarziu, pe seama tuturor parerilor si micilor mele revelatii de acum... cu o condescendenta ironizanta, usor ciupitoare, ca un bici care loveste usor. Ca toate adevarurile de azi vor fi subiectele de amuzament de maine si ca va veni vremea sa aud prea cunoscutele "Bine ca esti tu destept!" sau "Ce le stii tu pe toate ca un om mare!" ... si voi zambi in timp ce prea putinele vorbe pe care le voi fi spus se vor fi pierdut, iar tinerii ma vor privi ca pe un inamic... Ca pe un vechi inamic, vorba cantecului.


Citind Buddha - aici urmeaza o rafala de ras si de aratat cu degetu' din partea unor amici care trec prea mult cele serioase in derizoriu - mi-am dat seama ca lucrurile pe care ajungi sa le cunosti cu adevarat nu se pot descrie in cuvinte, ca adevarata lor natura iti este astfel cunoscuta incat prin inefabilitatea acestei naturi ceea ce este nu  merita spus, iar ceea ce nu este va fi spus.


Drept urmare, cele ce cititi se poate prea bine sa nu fie deloc... sau sa nu fie asa. Chiar nu se poate descrie parfumul unui trandafir... Cum am putea oare sa definim si sa rostim cuvantul iubirii sau al fericirii in asemenea conditii ?


Cand vei ajunge sa ii asculti pe toti si sa nu iti mai vina sa raspunzi sau sa nu iti mai exprimi opinia ori sa o mai aprobi pe a altora - deja existenta, vanata de atatea lovituri cu caramida-n piept - vei realiza poate ca stii ceva mai mult decat ei, dar ca sa polemizezi ca si ei este doar o alergare la sala de fitness: atatia kilometri parcursi si inca ramas in aceeasi locatie. N-ai ajuns nicaieri.
Dar cand vei ajunge sa cunosti fie si un singur, cat de mic, lucru despre ceea ce iti compune existenta, despre acel lucru cu pricina vei ramane mereu tacut si rezervat la modul politicos, cum ar spune standardele societatii de azi.


Acela va fi momentul cand vei invata sa taci.